Certurile – inamicul căsniciilor fericite, ce poate fi combătut

Articol dedicat cuplurilor, având mesajul ,,Împăcările sunt armA secretă a unui cuplu fericit’’.

 

Semnat de Adina Coprean

Mulţi oameni văd în jurul lor exemple de cupluri care par să aibă o căsnicie fericită, care nu au niciodată dispute, se înţeleg perfect, nu au conflicte şi au încredere deplină unul în celălalt, care par să fie cu alte cuvinte, ,,cuplul perfect’’ usor de invidiat.

Adevărul este însă, că un cuplu fericit nu este cel in care nu exista dispute niciodată, ci cel a cărui parteneri cunosc modalitatea de a rezolva acele dispute astfel încât să nu permită problemelor să afecteze încrederea şi aprecierea faţă de propriul partener. Nicidecum lipsa certurilor – în realitate, evitarea lor – este cheia fericirii unui cuplu, ci după cum afirmă renumitul cercetător John M. Gottman, ,,Împăcările sunt arma secretă a unui cuplu fericit’’.

Pentru ca o relaţie să fie trainică şi rezistentă in fata conflictelor  aparute de-a lungul timpului, modalitatea de a gestiona problemele şi diferenţele dintre parteneri poate fi esenţială în păstrarea unei căsnicii armonioase şi evitarea sfârşitului acesteia printr-un regretabil divorţ.

Ce sunt aceste renumite încercări de împăcare şi cum funcţionează? În primul rând, trebuie menţionat că a face tentative de împăcare în mijlocul unui conflict aprins nu este un lucru tocmai uşor de realizat. Pentru a fi capabili de a face încercări de împăcare, ambii dintre participanţii la dispută trebuie să aibă o căsnicie armonioasă, să aibă încredere unul în celălalt şi angajament în rezolvarea conflictului, să aibă o relaţie bazată pe prietenie şi să nu uite lucrurile pe care le apreciază cel mai mult la partener . Având o astfel de relaţie, partenerilor le va fi mult mai uşor să depăşească negativismul creat de ceartă care poate degenera şi poate răni profund pe unul sau chiar pe amândoi. Tentativele de împăcare sunt cele care pot evita acest sfârşit. Acestea sunt moduri de comunicare verbală sau nonverbală realizate de către unul dintre parteneri, cu scopul de a depăşi cearta, de a-l împaca pe celălalt şi de a face pace. Autorul John M. Gottman, definea tentativele de împăcare în cartea sa ,, Cele 7 principii ale unei căsătorii fericite’’ ca fiind ,, orice afirmaţie sau acţiune- prostească sau de alt fel- care împiedică negativitatea să ia proporţii şi să scape de sub control. Până şi gestul copilăresc de a scoate limba într-un mod haios pentru a-ţi face partenerul să zâmbească în mijlocul unei certe, poate fi decisiv în detensionarea situaţiei şi împăcare. Pot fi de la cuvinte, la gesturi mici, care să înlăture negativismul şi care să îi determine pe cei doi să se împace.

Acest cercetător expert în rezolvarea conflictelor dintr-un cuplu sau o casnicie, consideră că reuşita sau eşecul tentativelor de împăcare ale unui cuplu reprezintă un factor esenţial în determinarea verdictului dacă acea căsnicie va înflori, sau dimpotrivă, va intra în impas. De aceea, prietenia şi încrederea trebuie să fie bine consolidate, pentru că doar având o astfel de relaţie, cei doi parteneri vor fi doritori şi capabili de a realiza încercări de impacare care sa dea si rezultate.

În concluzie, trebuie să existe determinare şi încredere în partener pentru a depăşi cuvintele grele dintr-o dispută şi de a încerca să îţi împaci partenerul, de a-l face să zâmbească din nou, înainte că acea ceartă să degenereze. Modul în care alegem aceste tentative de împăcare ţin tot de relaţia de prietenie dintre parteneri, de modalitatea în care ei se cunosc unul pe celălalt, deoarece doar aşa vor şti care e modalitatea cea mai potrivită ce le poate garanta că  acea ceartă nu va scapă de sub control, iar la final aprecierea şi dragostea pentru celălalt nu va fi afectată.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *