”Family first” este sau nu o expresie valabilă și de Crăciun?

ARTICOL DESTINAT publicului larg AVÂND MESAJUL ”să revenim la crăciunul de esență”

 

Semnat de Florina-Maria Homei

 

Poveștile încep cu ”a fost odată…”, dar povestea Crăciunului nu mai începe așa. Tradiționalele povești ale Crăciunului încep cu ”a fost odată o familie care de Crăciun…”, sau cu ”a fost odată un Crăciun petrecut în familie”. Ei bine, A FOST. Acum, poveștile despre Crăciun nu prea mai pun familia pe primul loc, ele începând cu ”a fost odată un Crăciun în care am primit un CADOU.” Cuvântul ”cadou” a luat locul familiei nu doar din expresii, ci de prin toate poveștile legate de Sărbători.

În goana după cadouri, ne întrebăm pe noi înșine și îi întrebăm și pe alții dacă expresia ”family first” este valabilă și în această perioadă. Primim răspunsuri diverse, deși Craciunul, în opinia multora înseamnă liniștea de acasă, iar acasă înseamnă familie.

”Crăciunul înseamnă acasă, reuniune, amintiri sau, într-un cuvânt, magie. Este perioada cea mai așteptată de către noi deoarece atunci are loc mare întâlnire de familie”, ne răspunde o studentă, ajutându-ne să ne dăm seama că familia, pentru unii, încă mai este importantă, chiar dacă, pentru alții, Crăciunul înseamnă cadouri:

“Crăciunul înseamnă cumpărături, agitație, tendința de a-i bucura pe ceilalți cu daruri”, ne răspunde o doamnă grabită, întâlnită într-un centru comercial.

Când primim răspunsuri de acest tip, noi stăm și ne gândim unde și cine greșește. Este cumva ideea de familie denaturată, sau este denaturată ideea de reuniune de familie în perioada Sărbătorilor de iarnă, sau în perioada oricăror Sărbători.

Ei bine, mergem mai departe, și întâlnim un domn la o vârstă înaintată, care ne spune : ”Crăciunul înseamnă Nașterea lui Iisus Hristos, însă mulți cred că înseamnă venirea lui Moș Crăciun și atât. Pentru mine, Crăciunul reprezintă acea perioadă în care îmi vin copiii și nepoții acasă.”

Până la urmă, ce-i Crăciunul mai exact?

Aș îndrăzni să spun că pentru mulți Crăciunul reprezintă o reuniune de familie, dar pentru alții, acestă perioadă reprezintă tristețe, uitați fiind aceștia de către familiile lor. Ce mai e, oare, Crăciunul pentru bătrânii abandonați, pentru copiii fără de haine și cu sufletul înghețat? Oare mai e vreo speranța ca aceștia să vadă magia Sărbătorilor, fără a avea însă o familie, darămite cadouri.

Speranța suntem noi, iar dacă mai există printre noi oameni care mai cred că de Crăciun, familia este importantă, atunci haideți să fim oameni, să fim buni, să dăruim iubire, nu doar bunuri materiale, să dăruim fericire și celor care nu mai speră nici la zâmbete.

 

Fotografii realizate în cadrul campaniei De Crăciun dăruim împreună

15644204_701118703379560_563937828_n
15645555_701118700046227_1201238531_n
15644932_701118696712894_1186545531_n
15577442_701118690046228_75647557_n
15591795_701118693379561_1457820337_n

Sursa foto: voluntarii campaniei “De Sărbători dăruim împreună!”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *