Rolul tatălui în dezvoltarea copiilor. Anxietatea și influența paternă

Articol destinat celor interesați de rolul tatălui în creșterea copilului având mesajul ”E mai important decât se vehiculează.”

Semnat de Adina Coprean

 

De cele mai multe ori mama este cea pe umerii căreia cade responsabilitatea creșterii și dezvoltării copiilor, iar dacă aceștia dezvoltă comportamente problematice, mama este considerată principala vinovată. Poate pentru că percepția tradițională asupra rolului mamei a fost transferată în societatea modernă, sau poate pentru timpul pe care o mama îl petrece cu copilul, în comparație cu tatăl. Desigur, importanța participării ambilor părinți la dezvoltarea armonioasă a copilului în primii ani de viață a fost îndelung studiată. Acest articol nu este însă despre importanța mamei în creșterea și dezvoltarea copiilor, deși meritul lor este pe deplin recunoscut. Acest articol aduce în discuție rolul tatălui  în dezvoltarea unor tulburări care poate interfera cu funcționarea optimă zilnică a copilului lor și care ia amploare în rândul copiilor: anxietatea socială.

Tulburarea de anxietate socială (sau fobia socială) este o problemă de sănătate mentală cronică care presupune o anxietate și o teamă iraționale față de situații și activități în care individul crede că este observat, evaluat și/sau judecat de către alte persoane și că se va face de râs sau va fi umilit. Anxietatea socială este o problemă de sănătate mentală, care se datorează mai multor factori biologici, cognitivi și socio-emoționali. Dintre acești factori, comportamentul părinților și acțiunile acestora sunt factori importanți în managementul comportamentului copilului, deoarece acesta încă de la o vârstă fragedă, învață să reacționeze la stimulii din mediul extern, observându-i și imitându-i pe părinții lor.

Numeroase studii au scos în evidenta conexiunea dintre tați si copii lor, dar și rolul acestora în etiologia problemelor de anxietate a copiilor. Aceste studii au demonstrat că: tatăl joacă un rol important și diferit față de cel matern în protejarea copilului de dezvoltarea anxietății severe; neimplicarea paternă sau protejarea excesivă nu încurajează autonomia copilului, și că dacă tatăl are la rândul său anxietate, copilul prezintă un risc în a dezvolta această tulburare. Un studiu (Greco and Morris, 2002) a arătat că, controlul comportamentului non-verbal al taților în interacțiunile lor cu copiii în timpul realizării unei sarcini, a fost asociat cu anxietatea copiilor câțiva ani mai târziu. Se pare că, tatăl joacă un rol major nu doar în prevenția acestei tulburări, ci și în tratamentul anxietății la copii. Nivele ridicate de anxietate parentală, nu maternă prezentă în momentul dinainte de începerea tratamentului la copii a prezis rezultate mai negative (anxietate mai ridicată) în rândul copiilor.

O explicație a modului în care tatăl influențează apariția anxietății este reprezentată de modalitatea în care tatăl răspunde la stimulii din mediu. Răspunsul tatălui la situații externe ambigue este relaționat cu dezvoltarea anxietății la copii (Stevens and Majdandzic,2010b), prin faptul că nivele mai ridicate de anxietate au fost raportate în rândul copiilor a caror tată a răspuns într-un mod anxios la stimulii ambigui din mediu.

Această relație dintre tată și anxietatea copiilor este o temă dezbatută mult mai pe larg în studii de specialitate, iar personal, recomand citirea unor articole foarte utile și informative care dezbat mult mai aprofundat această relație: ,,Rolul tatălui în apariția anxietății sociale la copii-protecție și/sau vulnerabilitate” de Psihologul Doris Rogobete, sau ,,Does Father Know Best? A Formal Model of the Parental Influence on Children Social Anxiety”, Susan M. Bogels și Enrico C. Perotti, Journal of Child and Family Studies, 20(2), 171-181.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *